Rar trece o zi în care să nu aud zeci de întrebări de la pacienții mei și, să vă spun drept, îmi place să le explic cum și ce voi face cu oasele sau articulațiilor lor, să înțeleagă mecanismul și să știe la ce trebuie să fie atenți pe viitor. Curiozitatea bine folosită poate fi o metodă foarte bună de prevenție. Despre ce mă întreabă pacienții voi mai vorbi aici pe viitor, dar acum vreau să vă împărtășesc câteva întrebări pe care mi-aș dori să le aud mai des.
Care este partea “de treabă” a pacientului?
În general, știm amândoi ce trebuie să facă medicul, eu explic de fiecare dată în ce constă fiecare procedură, care sunt pașii și care sunt riscurile. Puțini pacienți se gândesc și la ce trebuie să facă ei pentru succesul unei intervenții. Le recomand oricum ce să facă și ce să nu facă după o intervenție sau un tratament, dar mi-aș dori ca toți pacienții mei să știe că actul medical este o treabă de echipă: jumătate de drum îl fac eu, jumătate pacienții.
Cum fac să nu ne mai vedem prea des?
Îmi sunt dragi pacienții mei, am grijă de ei cât de bine pot și fac toate eforturile de care sunt capabilă să le fie bine, dar nu-mi doresc să-mi revăd pacienții în sala de așteptare, în afara cazului în care vin la controlul post operator sau la un control de rutină. Adevărul este că, în 90% din cazuri, pacienții revin la doctor doar când au o problemă, nu la verificări uzuale. Întrebați-vă medicii ce trebuie să faceți să nu aveți din nou nevoie de ei, la ce să fiți atenți să nu se repete problema voastră medicală, cum trebuie să vă schimbați stilul de viață, ce terapie să faceți și la ce semnale să fiți atenți ca să fiți bine. După ce ați ieșit din spital, cheia e la voi, nu mai este la noi.
Ce alte afecțiuni îmi pot agrava problema pe viitor?
Întrebarea asta se leagă foarte bine de cea precedentă pentru că uneori corpul nostru este ca un puzzle imens, în care toate piesele sunt bine legate. Dacă am reparat acum o piesă și este totul bine, nu înseamnă că atunci când o piesă de lângă pică suntem la fel de bine. Fiți atenți nu doar la afecțiunea pentru care vă tratați, dar și la afecțiunile care o pot influența. Întrebați-vă medicii despre asta, nu există prea multe întrebări când vine vorba de sănătatea voastră.
M-am oprit la 3 întrebări, să nu ne lungim prea mult. Altele, într-un episod viitor. Dacă aveți și voi întrebări pe care ați uitat să le puneți ortopedului vostru, mi le puteți lăsa în comentarii și voi face tot posibilul să vă răspund la ele, cum prind un pic de timp liber.
Cu drag,
Dr. Gabriela Soare