• Inflamatorie – incepe imediat dupa producerea fracturii si dureaza cateva zile. Odata cu ruperea osului se produc si rupturi ale vaselor de sange, cu formarea unui hematom local. Acesta este infiltrat cu tesut fibrovascular, ce realizeaza o matrice pentru formarea calusului si da osului o stabilitate initiala.
• Faza reparatorie – incepe cand hematomul este inlocuit cu tesut fibros si cartilaj, asa numitul calus moale. Acesta va fi populat cu celule osoase, organizandu-se in calusul tare. Aceasta etapa poate avea o durata de pana la cateva saptamani. Calusul tare este mai slab comparativ cu tesutul osos, dar este capabil sa reziste fortelor externe, reprezentand stadiul de vindecare clinica.
• Faza de remodelare osoasa– este cea mai lunga faza si avea o durata de la cateva saptamani pana la cativa ani. In aceasta etapa osul continua sa se intareasca, inlocuind treptat calusul, concomitent avand loc si o remodelare osoasa, astfel incat sa ajunga cat mai aproape de forma lui fiziologica.

Pentru a se vindeca corect, oasele trebuie pozitionate anatomic si imobilizate. In functie de tipul de fractura, vindecarea poate sa dureze pana la un an, timpul mediu de vindecare fiind de 6-8 saptamani. Vindecarea fracturilor la copii urmeaza aceleasi etape, dar cu o viteza mai mare.

Complicatiile unei fracturi netratate corespunzator includ:

• vindecarea anormala
• pierderea functiei
• slabirea osuluif
• ormarea de cheaguri de sange in apropierea vaselor
• infectie la locul de fractura
• leziuni ale pielii, tesuturilor si muschilor in jurul fracturii
• tumefierea articulatiilor adiacente prin acumularea de sange in articulatii
• embolii grasoase – intalnite in fracturile oaselor lungi, cum este osul coapsei, femurul. Celule transportate pana in vasele plamanului, putand determina o detresa respiratorie ce, netratata, poate pune in pericol viata.

Modalitati de tratament al fracturilor – depind de locul si tipul fracturii

• Imobilizarea in aparate gipsate traditionale sau in rasina – asigura imobilizarea si mentinerea pozitiei pe perioada vindecarii
• Imobilizarea in orteze – asigura posibilitatea mentinerii unor miscari limitate in articulatiile adiacente. In functie de tipul de fractura, medicul poate decide utilizarea unei imobilizari traditionale in prima etapa de tratament si apoi utilizarea unei orteze pentru a permite mobilizarea rapida, sau poate recomanda numai utilizarea unei orteze pe toata perioada de tratament
• Interventia chirurgicala – reducerea deschisa si fixarea cu placi si suruburi sau tije metalice, in fracturi complexe sau in fracturi ce nu se preteaza tratamentului prin imobilizare.

Sursa: catenapascupas.ro